ONU: În anul 2020 vor fi numeroase episoade de vreme extremă

ONU: În anul 2020 vor fi numeroase episoade de vreme extremă
Publicat: 15/01/2020, 19:44

Organizația Meteorologică Mondială, care și-a bazat constatările pe analiza principalelor date internaționale, a anunțat că a confirmat și datele transmise săptămâna trecută de agenția de monitorizare climatică a Uniunii Europene, care arată că anul trecut a fost cel de-al doilea cel mai călduros an din istorie, după 2016.

„Anul 2020 a început de unde a plecat 2019 – cu condiții meteorologice cu impact ridicat și evenimente legate de climă”, a declarat șeful OMM, Petteri Taalas, într-o declarație, referindu-se în special la devastatoarele incendii din Australia.

„Din păcate, trebuie să ne așteptăm la condiții de vreme extremă pe tot parcursul anului 2020 și în deceniile următoare, alimentate de nivelurile record ale gazelor cu efect de seră care rețin căldura în atmosferă”, a precizat acesta.

Agenția ONU a anunțat, de asemenea, că temperaturile medii globale din ultimii cinci ani (2015-2019) și 10 ani (2010-2019) au fost cele mai mari înregistrate vreodată.

„Din anii 1980, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul”, a transmis agenția ONU într-un comunicat, avertizând că „se preconizează că această tendință va continua”.

Oamenii de știință au subliniat necesitatea urgentă de a face mai mult pentru a contracara tendința de încălzire.

„Dacă ne uităm la toate evenimentele din întreaga lume care se produc acum ca urmare a acestei încălziri, este evident că nu reușim să prevenim interferențele antropogene periculoase cu sistemul climatic”, a spus Bob Ward de la Grantham Research Institute pentru Schimbările climatice și mediu din cadrul London School of Economics and Political Science.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
Ștefan Bănică Jr., în culmea fericirii. Fiul cel mic a împlinit 5 ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
×